Viata te invata…sa alegi

“Capacitatea de a face fata unei nenorociri se explica si prin faptul ca nu ni se intampla nimic inafara de ce se intampla in mintea noastra. Nefericirea este un lucru interior, nu exterior. Este la fel de independenta de circumstante ca si fericirea. Ganditi-va la oamenii cu adevarat fericiti pe care ii cunoasteti. Putin probabil ca fericirea lor se datoreaza circumstantelor. Fericirea li se datoareaza lor insisi, in ciuda circumstantelor.” ~ Eleanor Roosevelt, Viata te invata

Tin foarte bine mine si acum, desi au trecut mai bine de 20-23 de ani, cand vecina ii spunea mamei, la o cafea, ca VIATA ESTE GREA…

Eu stateam pe scaun, langa ele, si le ascultam dar nu intelegeam! Nu intelegeam cum, de ce.

Am rugat-o pe mami sa imi explice. Nu mai stiu raspunsul ei exact, dar stiu ca el era despre alegeri si experiente.

Sunt sigura ca exista o mie una de motive pentru care fiecare dintre noi, voi, sa spuna ca viata este grea – insa vreau din suflet sa cred ca este si o alegere.

Aleg sa o privesc din ce unghi? Din unghiul suferintei, din unghiul lectiei, din unghiul “am invata sa …”.

Eu cred ca omul, indiferent de circumstanta, alege – alege sa fie o victima, alege cat sa sufere, alege ce invata, alege cand e momentul sa mearga mai departe, alege sa spuna STOP, azi nu mai plang, azi ma ridic.

Nu am scris pana acum despre suferita, nu pentru ca nu am suferit, nu pentru ca nu am vazut suferinta in jur, ci pentru ca imi era frica sa vorbesc despre ea (am scris doar despre Sensul Suferintei, nu ca expunere a opiniei proprii, ci cea a lui Viktor E. Frankl- profesor de neurologie si psihiatrie la Universitatea din Viena, exprimata in minunata carte, “Omul in cautarea sensului vietii” ).

Moartea bunicii mele, mama tatalui meu si sotia bunicului meu, m-a adus din nou in fata unei, unii iar spune nenorociri, suferinte – eu am ales sa ii spun “o noua etapa pentru bunica mea si in relatia mea cu ea”.

Pentru ca relatia mea cu mamaie Veta, asa o chema – Elisaveta (Elisabeta aveau voie sa se numeasca doar reginele pe vremea aceea), nu s-a sfarsit odata cu moartea trupeasca a sa. Ea continua, pentru ca eu vorbesc cu ea si astazi, poate mai des ca alta data; pentru ca ma gandesc la ea, pentru ca scriu despre ea. E o noua etapa.

Faptul ca nu o voi mai vedea cu ochii trupului, asta nu ma impiedica sa o vad cu ochii sufletului. Pentru ca dragostea, indiferent de tipul ei, nu o poti uita. Este si va ramane in ADN-ul tau.

Nu am experimentat niciodata pana acum moartea unui membru din familie, si recunosc- era una din fricile mele cele mai mari.

Desi poate pentru multi o sa spuna ca suna ciudat (daca nu o sa spuna direct ca sunt o ciudata), pentru mine aceasta experienta, in ciuda suferintei mele si a celor din jurul meu, a fost una, cum sa ii spun…. una foarte reala si poate una dintre cele mai intense si pline de viata. DA! DE VIATA!

Atata emotie, atatea stari contradictorii, atata empatie, atata recunostiinta, atata liniste, atata admiratie – rar am trait in acesti 29 de anisori intr-un asa scurt timp.

M-am schimbat, ceva in mine s-a schimbat de la acest eveniment trist pentru familia mea. Dar nu in rau, nici in bine. Nu stiu. Am ales insa traiesc mai intens, mai frumos, mai real.

Dupa acest eveniment, am avut acel sindrom acel anti-social. Am spus mai real pentru ca de atunci am devenit chiar reticenta la tot ce “este supliementar”.

Respingeam, ignoram: cuvinte, mesaje, emotii, intalniri, rautati, resentimente, ganduri, planuri, telefoane, cautari, toate pe care le simteam, vedeam, suplimenentare.

Cautam doar acel esential, acel simplu, acel frumos, acel adevarat, acel clar, acel pur, acel vital “ceea ce conteaza”.

Iar pentru mine conteaza sa iubesc, sa construiesc, sa invat, sa inteleg, sa ma inteleg, sa daruiesc, SA ALEG.

Am ales sa traiesc din plin, din suflet, din dragoste.

Image

“Abilitatea de a atinge liniste interioara, facand abstractie de dezordinea din afara, iti confera un fel de putere” …de a fi.

Mamaia mea

Mamaie Veta

Sensul Suferintei

Am terminat acum ceva vreme o carte “Omul in cautarea sensului vietii” de Viktor E. Frankl- profesor de neurologie si psihiatrie la Universitatea din Viena dar cunoscut mai ales pentru experinta sa de 3 ani in lagarele naziste de la Auschwitz – experinta care a impartasit-o cu noi prin intermediul acestei carti.
Am tinut sa scriu pe blog nu despre sensul vietii ci despre sensul suferinitei..din perspectiva psihoanalistului.

Despre autor si carte gasiti usor detalii prin “gugalit”.

Din punctul meu de vedere este o carte care merita citita mai ales daca va plac ideile si scrierile cu tenta psihologica. Gasiti referiri la logoterapie iar ideea cartii se rezuma la convingerea sa asupra fatului ca motivarea fundamentala a omului este cautarea sensului vietii.

Eu vreau sa citez sau sa va zic cateva cuvinte despre sensul suferintei pentru ca atunci cei mai multi dintre noi uitam de noi…si intram in transa suferintei fara batranete…ca sa ii zic asa …

Cand am ajuns la capitolul “sensul suferintei” am scris mare cu creionul- “s-o vad si pe asta” nu ca nu as fi cautat intodeuna o explicatie mai mult decat un sens de fiecare data cand m-am aflat in aceasta ipostaza.

Viata are un sens…dragostea are un sens..de ce nu ar avea si suferinta? ..doar face parte din viata noastra…

Atunci cand incepi sa vezi in suferinta un sens, viata capata din nou sens pentru ca ceea ce conteaza/ te salveaza in acele momente de suferinta este sa transformi “tragedia personala intr-un triumf”, “o nenorocire intr-o realizare omeneasca”.

“Suferinta inceteaza sa mai fie suferintra din clipa in care isi gaseste un sens, ca de pilda sensul sacrificiului. De indata ce omul gaseste un sens pentru suferinta lui sau pentru viata sa in pofida sufderintei, el devine capabil sa o indure si nu ajunge la disperare.”

Iata si o formula: Disperarea= Suferinta – Sens

Si din nou ajungem la vorba ” it’s all about attitude”..fata de viata..suferinta..dragoste..semeni…situatii…

Omul este gata si sa sufere, cu conditia sa fie sigur ca suferinta lui are un sens.
De retinut ca suferinta nu este insa sub nicio forma necesara pentru a gasi un sens. Dar uneori cand aceasta este inevitabila ..sensul exista.

… “Cu alte cuvinte sensul vietii este unul neconditionat, pentru ca include si sensul potential al suferintei ce nu poate fi evitata…”

Daca va e mai usor …gasiti un sens in tot ceea ce faceti…pastrati-va o igena mintala bazata pe ideea ca omul trebuie sa fie fericit. Si contribuiti la asta pentru ca totul sta in atitudinea voastra. Iar sensul o sa il intelegeti mai devreme sau mai tarziu…just look for it!

E mai simplu asa nu?