Auzul cel mai fin

Nu am mai scris de foarte mult timp aici. Intre timp am schimbat si domeniul blogului, din numele meu, in unul mai zen.

De 1 an si 7 lunite sunt mama. De 1 an si 7 luni sunt si mama.

Azi, in timp ce adormeam piciulina noastra, cu ochii aproape inchisi si eu, ii ascultam respiratia: oare e mai bine, isi face treaba siropul vietii? Cautam sa aud un harait, la sfarsitul expiratie.

Daca este o aptitudine, pe care femeile nu numai ca o folosesc, dar o dezvolta la stadiul de expertiza odata devenite si mame, acesta este auzul.

Noi mamele avem cel mai fin auz – inca din primele zile, auzim copilul cand respira in timp ce dormim (corect spus:¬†atipim). Auzim fiecare inghititura de laptic – ca altfel nu stim daca se hraneste si suge bine copilul, auzim pana si digestia copilului. Lista’i deschisa…

Acum la mai bine un an si jumatate ii recunosc vocea din casa, ea fiind la locul de joaca afara cu ceata de pitigoi. Aud fiecare schimbare de pozitie in pat, desi dormim in camere diferite.

Pentru ca tot acest auz fin se dezvolta dintr-un sentiment de protectie si iubire fata de el, micul om.

Auzim si ascultam altfel, pe el, micul om, mai putin pe noi. E prea mult zgomot la inceputul acestei noi etape, mai ales interior, cu prea putine momente de liniste ca sa te mai auzi si pe tine: cand corpul iti spune ca e obosit, cand mintea iti spune ca vrea o evadare chiar si atunci cand tu tipi la tine atat de tare in interior …vreau un moment cu mine.

E ok, odata o sa te auzi, dupa ce te-au auzit cu totii, mai putin tu. Atunci incepe si asculta-te.

 

Ade – Zen Mommy