SunTem DiFERiti

Nu vreau sa fac un post mare din acesta. Vreau sa imi expun parerea in cuvinte simple si putine.

Am observat mai intai la mine: orgoliu, impulsivitate, defensiva, uneori manifestate catre ceilalti prin agresitate, violenta pe ici pe colo, ascunsa bine, dar o recunosc. In cuvinte, ton, comportament, minte, inima, pe unde nu-i.

Le observ si la ceilalti.

Ma enerveaza al naibii de rau ca suntem atat de violenti, agresivi sau defensivi unii cu altii!

Oare ne-am mai lupta atat de mult intre noi, in orgolii, cuvinte, palme, arme, daca am accepta si constientiza ca suntem foarte diferiti, prin definitie, prin ADN, prin ce vreti voi?

SUNTEM DIFERITI. Nu este nimic rau in a asta.

Ne luptam la nivel micro si macro, zi de zi, secole, decenii, platind cu viata, tristete, singurate, izolare, inversunare,  sa impunem puncte de vedere,  idei, credinte, sisteme.

Ce ar fi lumea fara diferente? Daca am avea toti catei la fel, camasi la fel, case la fel, fete si corpuri la fel (exercitiu dus la extrem cu scop precis) ?  Inspaimantator, nu?

Adevarul meu este al meu – si nu vrea sa il impun nimanui. Sunt doar atat de curioasa sa inteleg si alte lumi, alte perspective, alte sisteme, alte culturi, alte minti doar spre a invata sa le folosesc in favoarea noastra, nu impotriva noastra.

Cum invatam sa facem asta? Cum invatam sa le folosim ca sa construim: relatii, businessuri, prietenii, familii, proiecte, idei, povesti de viata…..?

Prin dragoste!

E saptamana MARE!

 

Image

Advertisements

Stilou de sters cerneala

Sigur ati reflectat des la acest aspect. 🙂 Not.

M-am gandit azi la obiceiuri si instrumente pe care le foloseam cand eram mica reflectand asupra impactului pe care acestea le aveau si au asupra mea si azi.

Cand eram mica, Pic-ul (stiloul de sters cerneala) mi s-a parut una din cele mai tari lucruri din lume.

“Cum? Chiar s-a inventat ceva prin care poti sa faci o gresala invizibila? E ca si cum ai da timpul inapoi. Cat de tare”, mi-am spus! Si cand nu greseam foloseam Pic-ul, sa perfectionez litera. Fineturi.

Insa azi cred ca Pic-ul nu este o idee prea isteata. Pentru ca m-a invatat sa ascund greseala, de cele mai multe ori de altii dar si de mine. Ma minteam frumos, ca si astazi, cand mi-e greu sa vad, dar sa recunosc, ca am gresit. Totul disparea intr-o clipa. Hocus Pocus.

Desi un lucru atat de neimportant aparent, el a dezvoltat acest obicei nesanatos de a ascunde cand gresesc.

Cum ar fi fost, daca de fiecare data cand in loc de f scriam v, sau mancam litere,  in loc sa sterg cu picul- taiam si vedeam, constientizam, greseala. Era dovada vie, reminder, ce vreti voi- care sa ma faca sa vad unde gresesc si poate si cat de des. Dar era bine ca in loc de mustrari sa primesc felicitari.

Ne este frica sa vada ceilalti ca gresim, ca suntem slabi, ca avem lucruri pe care putem sa ni le imbunatatim. Preferam sa etalam o imagine falsa, aceea a omului perfect, genial, care nu greseste.

Ca sa nu o lungesc mai mult decat este necesar – concluzia ar fi una simpla:

– nu cumparati pic-uri la copii – mai bine invata-i sa isi asume greselile, vizualizand si intelegand unde gresesc.

Chiar daca nu mai folositi cerneala si inca mai folositi scrisul de mana, un skill pe cale de disparitie, nu stergeti – taiati. Scrisul poate sa spuna multe despre voi. La fel si greselile.

“Mistakes are, after all, the foundations of truth, and if a man does not know what a thing is, it is at least an increase in knowledge if he knows what it is not. ”
― C.G. Jung

barackobama_handwriting

 

Combustibilul vietii – amintirile

Acest post este construit doar pe baza unor citate din cartea In noapre, Haruki Murakami. Comentarile sau gandurile mele ar fi intruzive in acest moment. Nu puteam sa spun mai bine, sau orice completare ar fi fost de un surplus.

Pentru a reda cat mai fidel gandurile lui Murakami in aceasta carte, am postat si varianta in limba engleza.

Memories

MEMORIA – After Dark, Haruki Murakami

Memoria este foarte ciudata. Indeasa la sertar tot felul de prostii de care nu-ti folosesc la nimic. Iar alte chestii importante si care iti sunt de folos se sterg una dupa alta.
Oamenii isi folosesc amintirile pe post de combustibil.

Ca sunt importante sau nu, asta nu conteaza cand este vorba sa te mentii in viata. Sunt combustib si atat. Ca e reclama de ziar, carte de filozofie, gravura erotica sau teanc de bani, daca le pui in foc, toate sunt ca niste bucati de hartie. Focul nu se gandeste “Oho, asta e Kant” cand le arde.
La fel si cu amintirile. Ca sunt importante sau nu, toate sunt combustibil, fara nicio diferenta.

 

Daca n-as fi avut combustibilul acesta, daca n-ar fi existat in mine sertarul cu amintiri, cred ca m-as fi rupt in doua cu multa vreme. Dar fiindca pot sa cotroboi prin sertar si sa scot cand am nevoie tot felul de amintiri, importante sau nu, pot si sa imi duc viata asta mai departe, cat o fi ea de viata de cosmar.

MEMORY – After Dark, Haruki Murakamy

Memory is so crazy! It’s like we’ve got these drawers crammed with tons of useless stuff. Meanwhile, all the really important things we just keep forgetting, one after the other

People’s memories are maybe the fuel they burn to stay alive.
Whether those memories have any actual importance or not, it doesn’t matter as far as the maintenance of life is concerned. They’re all just fuel.

Advertising fillers in the newspaper, philosophy books, dirty pictures in a magazine, a bundle of ten-thousand-yen bills: when you feed ’em to the fire, they’re all just paper. The fire isn’t thinking ‘Oh, this is Kant,’ or ‘Oh, this is the Yomiuri evening edition,’ or ‘Nice tits,’ while it burns. To the fire, they’re nothing but scraps of paper. It’s the exact same thing.

Important memories, not-so-important memories, totally useless memories: there’s no distinction–they’re all just fuel.