Viata te invata…sa alegi

“Capacitatea de a face fata unei nenorociri se explica si prin faptul ca nu ni se intampla nimic inafara de ce se intampla in mintea noastra. Nefericirea este un lucru interior, nu exterior. Este la fel de independenta de circumstante ca si fericirea. Ganditi-va la oamenii cu adevarat fericiti pe care ii cunoasteti. Putin probabil ca fericirea lor se datoreaza circumstantelor. Fericirea li se datoareaza lor insisi, in ciuda circumstantelor.” ~ Eleanor Roosevelt, Viata te invata

Tin foarte bine mine si acum, desi au trecut mai bine de 20-23 de ani, cand vecina ii spunea mamei, la o cafea, ca VIATA ESTE GREA…

Eu stateam pe scaun, langa ele, si le ascultam dar nu intelegeam! Nu intelegeam cum, de ce.

Am rugat-o pe mami sa imi explice. Nu mai stiu raspunsul ei exact, dar stiu ca el era despre alegeri si experiente.

Sunt sigura ca exista o mie una de motive pentru care fiecare dintre noi, voi, sa spuna ca viata este grea – insa vreau din suflet sa cred ca este si o alegere.

Aleg sa o privesc din ce unghi? Din unghiul suferintei, din unghiul lectiei, din unghiul “am invata sa …”.

Eu cred ca omul, indiferent de circumstanta, alege – alege sa fie o victima, alege cat sa sufere, alege ce invata, alege cand e momentul sa mearga mai departe, alege sa spuna STOP, azi nu mai plang, azi ma ridic.

Nu am scris pana acum despre suferita, nu pentru ca nu am suferit, nu pentru ca nu am vazut suferinta in jur, ci pentru ca imi era frica sa vorbesc despre ea (am scris doar despre Sensul Suferintei, nu ca expunere a opiniei proprii, ci cea a lui Viktor E. Frankl- profesor de neurologie si psihiatrie la Universitatea din Viena, exprimata in minunata carte, “Omul in cautarea sensului vietii” ).

Moartea bunicii mele, mama tatalui meu si sotia bunicului meu, m-a adus din nou in fata unei, unii iar spune nenorociri, suferinte – eu am ales sa ii spun “o noua etapa pentru bunica mea si in relatia mea cu ea”.

Pentru ca relatia mea cu mamaie Veta, asa o chema – Elisaveta (Elisabeta aveau voie sa se numeasca doar reginele pe vremea aceea), nu s-a sfarsit odata cu moartea trupeasca a sa. Ea continua, pentru ca eu vorbesc cu ea si astazi, poate mai des ca alta data; pentru ca ma gandesc la ea, pentru ca scriu despre ea. E o noua etapa.

Faptul ca nu o voi mai vedea cu ochii trupului, asta nu ma impiedica sa o vad cu ochii sufletului. Pentru ca dragostea, indiferent de tipul ei, nu o poti uita. Este si va ramane in ADN-ul tau.

Nu am experimentat niciodata pana acum moartea unui membru din familie, si recunosc- era una din fricile mele cele mai mari.

Desi poate pentru multi o sa spuna ca suna ciudat (daca nu o sa spuna direct ca sunt o ciudata), pentru mine aceasta experienta, in ciuda suferintei mele si a celor din jurul meu, a fost una, cum sa ii spun…. una foarte reala si poate una dintre cele mai intense si pline de viata. DA! DE VIATA!

Atata emotie, atatea stari contradictorii, atata empatie, atata recunostiinta, atata liniste, atata admiratie – rar am trait in acesti 29 de anisori intr-un asa scurt timp.

M-am schimbat, ceva in mine s-a schimbat de la acest eveniment trist pentru familia mea. Dar nu in rau, nici in bine. Nu stiu. Am ales insa traiesc mai intens, mai frumos, mai real.

Dupa acest eveniment, am avut acel sindrom acel anti-social. Am spus mai real pentru ca de atunci am devenit chiar reticenta la tot ce “este supliementar”.

Respingeam, ignoram: cuvinte, mesaje, emotii, intalniri, rautati, resentimente, ganduri, planuri, telefoane, cautari, toate pe care le simteam, vedeam, suplimenentare.

Cautam doar acel esential, acel simplu, acel frumos, acel adevarat, acel clar, acel pur, acel vital “ceea ce conteaza”.

Iar pentru mine conteaza sa iubesc, sa construiesc, sa invat, sa inteleg, sa ma inteleg, sa daruiesc, SA ALEG.

Am ales sa traiesc din plin, din suflet, din dragoste.

Image

“Abilitatea de a atinge liniste interioara, facand abstractie de dezordinea din afara, iti confera un fel de putere” …de a fi.

Mamaia mea

Mamaie Veta

Advertisements

6 thoughts on “Viata te invata…sa alegi

    • Iti multumesc Cristina!
      Nu stiu daca ati ascultat povestea “Pasarea albastra” – in care cei doi copii, Til Til si Mitil, au mers in Tara Amintirilor, unde si-au intalnit bunicii, care murisera de ceva ani buni. Si au aflat ei, ca de fiecare data cand ei se gandeau la bunicii lor, asta insemna in Tara Amintirilor, o vizita pentru bunici, care se trezeau de fiecare data cand cineva se gandeau la ei.

      Daca randurile mele te-au facut sa te gandesti la bunica ta, sa ii faci o vizita in Tara Amintirilor, cum spune povestea, eu sunt foarte fericita!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s